Children are mysterious flowers.
Their names are riddles, their lives are gardens of forking paths.


miercuri, 16 septembrie 2009

Punct şi virgulă

Cred că am să pun punct şi virgulă la blog. Nu punct, că nu sunt sigură că vreau să-l închei, dar aşa, o pauză semnificativă.

Motivaţia pentru care am început să scriu aici s-a cam evaporat. Terapia Mariei a căzut undeva în fundal. Echipa de terapeuţi mi s-a dezintegrat, am rămas doar cu Diana cea inventivă. Timpul mi se scurge printre degete şi nu mai am energia şi nici priceperea de a coordona terapia. Am obosit, iar Maria se complică tot mai mult comportamental pe măsură ce creşte.

Un blog de familie, spre care derapasem în ultima vreme, mă plictiseşte să mai ţin, şi nici nu îmi place să vorbesc oricui de pe net despre noi.

Idei glorioase nu am.

Aşa că un punct şi o virgulă sunt un gest decent pentru momentul de faţă.

Cu bine :)

9 comentarii:

Marius Filip spunea...

Ileana

Eu unul sper ca pauza "punct şi virgulă" să nu fie foarte lungă. Adică, să revii.

Îmi pare rău să aud că echipa ta se dezintegrează. Că ai obosit. Că terapia a trecut cumva în fundal.

Spun aceasta întrucât, din câte înţeleg, Maria va avea nevoie în continuare de terapie. Nu neapărat intensiv, nu cu scopul recuperării - dar probabil că de ceva tot va fi nevoie.

Înţelegerea mea este că terapia ABA pentru persoanele cu autism care nu se recuperează are rost de "menţinere" - şi că se extinde pe o lungă perioadă de timp, posibil pentru toată viaţa.

Fie şi din această perspectivă ar fi de ajutor să scrii în continuare, zic eu. Fără idei glorioase (cine s-a împiedecat vreodată de ABA înţelege cât de înşelătoare sunt acestea), pur şi simplu crâmpeie din viaţa Mariei, a ta şi a familiei tale; cu credinţa că, fie şi parţial, unii se pot oglindi în şi se pot inspira din experienţele voastre.

Şi, să nu uităm, şansele de "recuperare parţială spontană" (fenomen negat de specialişti dar prezent la persoane precum Stephanie Lynn Keil, Jonathan Mitchell pe lângă alţii) sunt - deşi mici - totuşi nenule. Cine ştie, poate Maria va experimenta un asemenea "growth spurt".

Oricum, pe orice cale vei/veţi urma, vă dorim tot binele din lume ...

alina spunea...

Ileana, sper sa revii la sentimente mai bune fata de blog. Mie imi era drag sa te citesc si sa citesc despre voi.
Va dorim numai bine si multa sanatate!

MihaelaMaria spunea...

Ma bucur ca n-ai pus punct. Poate vei vrea din nou sa mai scrii si eu abia astept asta! te imbratisam. si pe copii! nu vii cu Maria in clasa a doua :)?

Unknown spunea...

Te pup si aveti grija de voi!
Cu drag,
Mona

Oana spunea...

Mi-a palcut tare mult de tine, de voi. Ma bucur ca virtual te-am cunoscut.
Doamne ajuta!

Alma Galega spunea...

Offff...
Ma bucur ca e virgula...
Sper sa revii, fiindca cu toata oboseala si fara idei glorioase, blogul tau da un sens oprimist in viata familiilor cu copii speciali..

Doamne ajuta, sa auzim de bine!

adriana spunea...

Se pare ca am ajuns la spartul targului...ti-am citit aseara aproape tot blogul (mai am doua luni din arhiva si termin)...sper si eu ca virgula sa fie de scurta durata, pentru ca atunci cand intalnesti oameni deosebiti, te bucuri sa ii reintalnesti.

In timp ce iti scriu acest comentriu, iti trimit si un zambet insotit de un gand bun ca o rugaciune, mai ales ca azi il avem si pe Sfantul NECTARIE.

Doamne, ajuta!

Ana spunea...

Va rog din suflet sa ne ajutati! Cum si cat puteti! Trimiteti mesajul mai departe! Va multumesc!

http://ioanaspahiu.blogspot.com/2010/01/analize-medicale.html

Orice ajutor material din partea dumneavoastră poate aduce speranţă şi încredere acestui copil şi familiei sale greu încercate.

Donaţiile pot fi făcute pe numele:

Spahiu Laura

Cod IBAN EUR: RO21RNCB05000834973 60002

Cod IBAN RON: RO48RNCB05000834973 60001

Banca Comercială Română – sucursala Sebastian

http://jurnalulanei.blogspot.com/2010/01/despre-ioana.html

MULTUMESC

claudia spunea...

Draga Ileana,
De curand am descoperit blogul tau. M-a intristat si intarit in acelasi timp. Si mi-am adus aminte de Sf. Grigorie Decapolitul de la Manastirea Bistrita, poate stii de el. Vindeca in spacial epilepsia si in general bolile de sistem nervos. Eu va doresc sanatate si va asteptam cu vesti noi.