Ce facem duminica

Am decis să intru puţin în amănunte pe care le-aş fi vrut strict personale după ce am citit pe blogul mamei lui M deznădejdea care a cuprins-o în urma unor vorbe acre primite în curtea unei biserici.

Noi mergem duminică de duminică la biserică. Şi asta nu de ieri, de azi, ci de foarte mulţi ani. Şi cu mult înainte de a se naşte Maria - în caz că cineva ar zice că am ajuns "bisericoasă" pentru că a dat necazul peste mine...

Deci nu, biserica nu este un spaţiu de deconectare psihologică şi de refulare a unor frustrări din viaţa reală. Biserica este locul în care mă întâlnesc cu Dumnezeu.

Cum este să mergi la biserică cu un copil cu probleme? Foarte dificil. Mai dificil decât cu un bebeluş, pentru că pe bebeluş îl poţi ocupa dacă ai la tine cîteva jucărioare. Pe Maria nu o pot ocupa cu nimic. Eventual cu jucării muzicale, dar se înţelege că sunt excluse din start din pricina zgomotului.

În primii 5-6 ani după naşterea ei, practic nu am mai asistat la nici o slujbă. Deşi mergeam regulat la biserică, stăteam cu Maria afară, în curte, şi intram doar la împărtăşanie. Deşi ştiam că Maria are nevoie de Sf Maslu, nu aveam puterea psihică să rezist cu ea ţipând, râzînd şi zbătându-se sub privirile ciudat-întrebătoare ale femeilor de ocazie venite la Maslu. Plecam plângând de acasă şi mă întorceam plină de nervi şi furioasă. Rezultatul a fost că am evitat slujba de Maslu, găsindu-mi tot felul de scuze (e răcită, am uitat, are terapie, etc).

În ultimii doi ani s-a produs o schimbare majoră, care ne-a adus multă linişte şi bucurie. Maria poate sta cam o oră - o oră jumate la slujbă, cu condiţia să stea cu tatăl ei. Cu mine încearcă tot felul de tertipuri sau vrea să vorbim, dar cu el este în general cuminte. Stă în faţă, chiar lângă altar, şi îl urmăreşte pe părintele care intră şi iese de după uşile împărăteşti.

Ştie aproape toată slujba pe dinafară. Ne-am dat seama de asta de curând, de când a început să vorbească şi îl completează pe părinte în timpul rugăciunilor.

Se împărtăşeşte în fiecare duminică şi acum participăm la toate slujbele de Maslu. Când mi-e greu cu ea şi simt că mă apucă nervii din pricina felului cum se comportă, încerc să strâng din dinţi şi să mă rog în gând la Maica Domnului să o liniştească.

Îmi doresc ca aceste rânduri să fie de folos şi altor părinţi care au copii cu probleme şi ezită să meargă cu ei la biserică. Sfatul meu este să găsiţi o biserică unde vă simţiţi bine şi unde să mergeţi regulat, până vă cunoaşte toată lumea şi nu se mai miră nimeni de ieşirile ocazionale ale copilului.

Postul Crăciunului e un moment prielnic! :)

P.S. În imagine: Maria când avea 3-4 ani, într-o biserică veche din Ardeal.