Ce e bine când e rău

Deşi trăim într-un mare suspans în ultimele luni din pricina cursului imprevizibil pe care l-a luat boala Mariei, facem şi experienţa paradoxală a unei mari bucurii.

Maria nu este deloc înfrântă de furtunile care se petrec în creierul ei şi nu pierde deloc pasul cu terapia. Neaşteptat, este extrem de veselă şi atentă, ba pot zice că e un adevărat boom de entuziasm la ea. Se joacă foarte frumos cu Cosma, ne iubeşte pe toţi, comportamentele ei care ne dădeau bătăi de cap (mormăitul şi zgâriatul) sunt reduse la minim, iar limbajul ei se îmbogăţeşte zilnic.

Medicul care o are în grijă de 8 ani de zile (un om deosebit, pentru care nu găsesc cuvinte de mulţumire...), mi-a spus că s-ar putea ca episoadele de crize puternice să aibă, paradoxal, legătură cu progresele făcute de Maria. Mai ştie o fetiţă (olimpică la şcoală) care îşi provoca singură crizele înainte de un examen/test etc, pentru că simţea că atunci învaţă mai bine...

Sincer, eu am rămas cu gura căscată când am auzit. Nu ştiu dacă este adevărat şi în cazul Mariei, deşi biologia este şi ea o taină, dar e clar că Maria e într-o perioadă ascendentă de învăţare. Mă bucur şi sper să putem ajunge într-un punct în care să ne fie mai uşor şi mie, şi ei :)