Born to buy

Tocmai am văzut documentarul de care povesteam în postarea anterioară (Silvia a fost săritoare ca întotdeauna şi a făcut rost de el).

Nu ştiu cu ce să încep: să vă zic că de mult nu am mai stat cu pielea încreţită ca la găini să văd un film? Să vă spun cât de greu este să-ţi vezi epoca pusă în perspectivă (că noi ne-am obişnit să trăim înecaţi în publicitate şi branduri şi ni se pare normal)? Să vă spun cât de urâţi sunt copiii care vor, şi vor, şi vor, şi nici ei nu ştiu de ce şi unde să se oprească din vrut?

Cine vrea horror să facă bine şi să vadă un calup gros de reclame cu fetiţele care aspiră la idealul sexi-prostuţ Bratz, Barbie, Spioanele, Hannah Montana, etc. Sau cu băieţi care trag cu puşca, dau cu pumnul sau urlă ca hienele aţâţate de sânge la meciuri de wrestling. Şi nu e glumă, nici film. E realitatea cu care ne-am obişnuit şi de care ne amăgim că nu putem scăpa.

Nu e vorba doar de branduri care îşi iau ca target copii din ce în ce mai mici. E vorba de faptul că brandul vine la pachet cu un set întreg de valori: ai, eşti fericit, nu ai, eşti un ratat. Ai, te poţi juca, nu ai, te plictiseşti. Şi pachetul ăsta de valori nu prea seamănă cu ăla de-acasă de la mama.

Argumentul clasic care se aduce este că părinţii sunt responsabili, la urma urmei, şi că n-au decât să nu-i lase pe copii să vadă publicitate sau să nu-i lase să cumpere ce vor ei, şi gata. Ei bine, nu-i chiar atât de simplu, şi numai cine are copii ştie cât de greu este să te iei la trântă cu insistenţele şi dorinţele lor. Mi-a plăcut analogia folosită de una din femeile alea deştepte care vorbesc în film. E ca şi cum proprietarul a 50 de tiruri le-ar da drumul la toate odată cu 100 km/oră pe un drum plin de copii şi ar zice că e treaba părintelui dacă dă tirul peste copil: de ce l-a lăsat să se joace acolo?. Pentru că asta e marketingul care ţinteşte copiii: o uriaşă avalanşă reală şi virtuală, căruia părintelui îi e din ce în ce mai greu să facă faţă singur.

Cu ocazia asta am aflat şi eu cum se fac reclamele la produsele pt copii: se filmează copii în magazine/şcoli/petreceri, chiar şi toalete (da, da, ia gândiţi-vă la reclama aia la hârtie igienică în care vezi un băieţel care stă pe toaletă şi bâţâie din picior), etc, pentru a fi observaţi cum reacţionează, ce zic, cum se mişcă, astfel încât reclama să redea cât mai natural copilul. Cum zicea un psiholog din film, preocuparea asta nu e departe de pedofilie.

Huh, să mă opresc. Vedeţi filmul.