Bubiţe. Pe pielea Mariei au început să apară la un moment dat bubiţe măricele, roşii. La primele 4-5 n-am zis nimic. Deh, copiii fac tot felul de bubiţe şi nu ştii de ce. După 10-15 am început să suspectez o alergie. O fi laptele de vacă prea gras? Nu i-au plăcut ouăle? A mâncat altceva dubios (dar ce?, că aici n-ai acces decât la propriul frigider, care e controlat de mami :)). După 20 de bubiţe, maică-mea a descoperit că pijamaua Mariei avea numai pete mici de sânge pe dedesubt. Deci gângania era de vină! S-au scuturat paturi, lenjerii, s-a dat cu spray din ăla ucigător şi bubiţele au început să treacă. Uf, aici natura rulz..
Viespi. Duminică m-a înţepat o viespe. Am descoperit cu ocazia asta că am un soi de alergie, pentru că mi s-a umflat o parte din antebraţ şi nu s-a calmat decât cu un pic de Claritine. Azi o viespe l-a înţepat pe Damian de 2 ori. După ce că el e ipohondru şi moare de frică dacă vede o gânganie, asta i-a pus capac. Nu vrea să mai mişte mâna cu pricina, nu vrea să mai mănânce şi nici să iasă din casă.
Muca!! "Mu(s)ca, mami!" Ăsta e Cosma, care n-are frică de gângănii şi prinde cu mâna fel şi fel de orătănii şi mi le-aduce mie: muşte, bondari, fluturi de molie, păienjeni.
Gândăcelu' lu' mama. Chiar, de ce ne alintăm copiii cu nume de gângănii?!
joi, 13 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
pentru ca sunt mici, dragalase,delicate, uneori neajutorate, alteori neiertatoare.
muce, viepsi, tantarci si, generic, king kongi pt insecte, dixit Felix
:P Si eu care credeam ca numai eu ziceam "muca" la musca in copilarie :))
si fetita mea a avut talentul de a gasi un purice insetat. dar dupa ce am anihilat gangania poznasa bubitele au disparut.
Trimiteți un comentariu