De când am păţit ce-am păţit luna trecută, standardele mele au coborât vertiginos. Aproape că nu îmi mai doresc nimic de la Maria, doar să trăiască şi să fie bine.
Terapia, pe care am suspendat-o vreme de o lună, o reluăm acum încetul cu încetul, dar am curiosul sentiment că nu mă mai interesează dacă învaţă ceva sau nu.
Azi dimineaţă, în timp ce eram plecată să-l iau pe Damian de la şcoală, m-a sunat speriată rău Corina şi mi-a zis să vin repede la Maria. Mi-a îngheţat brusc sângele în vine. Când am auzit însă că şi-a spart capul şi trebuie cusută, m-am relaxat. E bine, mi-am zis, dacă nu face iar crize.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Offfff...
Poate, intr-un mod ciudat, acum cand ai lasat fraiele din mana, cand numai ai "standarde inalte", Maria o sa evolueze altfel...
Uneori, cand, la capatul puterilor, nu mai putem lupta, Altcineva incepe sa conduca...
Trimiteți un comentariu