Terapia Mariei este de mai multă vreme aproape suspendată. Cel puţin după regulile clasice de terapie. Spitalizările dese şi reacţiile secundare inevitabile (oboseală, apatie, mai nou insomnia provocată de schimbarea medicaţiei, ceea ce face ca Maria să nu doarmă noaptea şi să moţăie în timpul zilei) ne-au obligat să o lăsăm mai moale cu lecţiile.
Cu toate acestea, paradoxal, eu nu simt că stăm pe loc. Poate fetele care lucrează cu Maria au altă părere, nu ştiu :), dar eu am descoperit acum cu încântare că nu mai e nevoie de eforturile uriaşe de pe vremuri pe care le făceam când Maria rămânea "descoperită", adică cu zile libere, fără lecţii structurate.
Maria însăşi a descoperit bucuria de a fi în familie şi de a se juca cu Cosma sau de a privi la giumbuşlucurile făcute de tati şi Damian. Îi place să privească filmuleţe cu noi şi fetele de la terapie, îi place să asculte muzică şi să îi spun poezii (cam aceleaşi, e drept...), îi place să se alerge cu Cosma sau să se hlizească cu Damian, care o pune să repete cuvinte mai neortodoxe sau face fel şi fel de mutre la care Maria se prăpădeşte de râs.
Azi dimineaţă am fost cu toţii în Grădina Botanică, la zăpadă, şi ne-am simţit atât de fericiţi... E o uşurare neînchipuită să pot pleca undeva cu Maria şi să nu mă întorc acasă plină de nervi.
În plus, am decis să schimbăm un pic locaţiile de terapie, şi cea mai la îndemână soluţie a fost să o trimit pe Maria acasă la fetele cu care lucrează. O dată sau de două ori pe săptămână vom face mişcarea asta, şi cred că va fi extrem de benefică. Vineri seara a fost deja acasă la Diana şi am aflat cu uimire că a mâncat caşcaval - ea care nu pune gura pe aşa ceva de când o ştiu!
Mă rog doar să primim răgazul de a face tot ce ne propunem. Un vânt rece îmi suflă în ceafă, cum se spune...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu