Maria obişnuieşte să mormăie într-un fel de neînţeles şi irepetabil atunci când intru în contact cu ea. Nu ştiu de ce, cred că nici ea nu mai ştie de ce, a devenit o obişnuinţă însă, ceea ce pe ea o distrează, iar pe mine mă scoate din sărite.
Mostră de dialog între mine şi Maria, generat de mormăit:
Maria mormăie.
Încerc să vorbesc cu ea şi să ignor mormăitul.
Maria continuă să mormăie şi să-mi râdă în nas.
Eu, ieşită din pepeni: "Maria, încetează odată! Mănânci sau nu, răspunde?"
Maria mormăie sfidătoare.
Eu: "Maria, termină! Eşti fetiţă mare, nu ţi-e ruşine?"
Maria continuă să mormăie.
Eu: "MARIA! Ce eşti tu, fetiţă sau urs?!"
Maria: "Urs!"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu