Cuvinte către singuratici

Cât am stat în spital cu Maria, am avut la mine câteva cărţi, care făceau să treacă timpul un pic mai repede. Una din ele a fost Cuvinte către singuratici, scrisă de Isaac Sirul.

Mi-am pierdut obişnuinţa de citi cărţi din acestea "grele" cam de când s-au născut copiii. Lectura lor "tare" mă obosea şi nu găseam deloc răgazul de a le rumega cum se cuvine, mai ales că mintea mea fuge în toate direcţiile şi numai de împrăştiere nu ai nevoie când te apuci să citeşti textul unui sfânt.

Cartea asta însă a fost ca un ceai cald şi binefăcător, care mi-a încălzit inima şi mi-a revigorat mintea. Mereu uit cât de înveselitoare sunt cărţile "grele", şi cât de obositoare sunt cărţile "uşoare"... După un roman bun de citit în tren rămâi cu o satisfacţie fadă şi uşor plictisită. După două pagini dintr-un sfânt, ai avânt să muţi munţii şi simţi că ţi-ai recâştigat demnitatea.

"Nu lăsa să-ţi scape lucrurile de preţ năpustindu-te spre cele care te umplu doar de slavă deşartă. Scopul nostru nu este de a cunoaşte multe, ci să facem ca această cunoaştere să strălucească în viaţa noastră. Spunând aceasta, nu fac elogiul ignoranţei, ci vreau să stăvilesc alergarea spre cele de prisos, care nu sunt necesare pentru calea noastră şi a căror căutare împiedică râvna pentru curăţie... Curăţia nu vine însă din faptul de a cunoaşte lucruri de prisos sau de a îngrămădi cunoştinţe multe."

"Păzeşte-te să nu ajungi necredincios atunci când, căutând aceste lucruri (apropierea de Dumnezeu, n.m.), nu le găseşti la îndemână, ca nu cumva de aici să se nască în tine ceva ce nu cauţi şi nu cunoşti, căci necredinţa primeşte pedeapsă. Nu spune: "Cât m-am ostenit şi n-am găsit nimic!" sau: "Realitatea nu se potriveşte cu măreţia cuvintelor!" Fereşte-ţi gândirea de un asemenea cuget, căci pedeapsa urmează îndeaproape necredinţa; inima necredincioasă e vrednică de osândă. Care va fi pedeapsa? Faptul de a cădea în deznădejde prin părăsirea de Dumnezeu; deznădejdea te va preda lâncezelii, lâncezeala te va preda nepăsării, iar aceasta te va scoate din nădejde."

Mă opresc, aş scrie aici toată cartea... Nu înainte de a vă spune şi ce frumos scrie Isaac Sirul despre întâlnirea cu Hristos: "omul e beat de bucurie, nemaiştiind nici unde este, nici ce este această cunoaştere de care s-a apropiat în Hristos."

Şi nu-mi iese din mintea avertismentul împotriva relaxării, care te îndepărtează pe nesimţite de Dumnezeu, ca o barcă împinsă de o briză mincinoasă departe de mal, deşi vâslaşului i se pare că stă... Relaxarea minţii, desigur...