We are back

Maria e stabilă acum, deşi crize mici persistă şi într-un număr mai mare decât înainte de episodul furtunos din această lună. Totuşi, simt că am depăşit momentul nefast.

Pentru cât timp?

În ultimii 3 ani de zile, crizele ei s-au înrăutăţit. Curios, când era mică de tot, toată lumea mă încuraja spunându-mi că pe la 7 ani o să-i treacă... Nu numai că nu i-a trecut, dar situaţia s-a agravat. Am ajuns să mă feresc de "înţelepciunea" populară, de încurajările binevoitoare, dar naive, care nu te fac decât să închizi ochii la probleme majore în loc să te zbaţi să afli o soluţie. "O să-i treacă", "aşa sunt copiii" sunt fraze bune pentru o julitură la genunchi, nu pentru convulsii.

În ultima lună am suspendat de tot terapia. După ce ani de zile am fost implicată total în găsirea de resurse pentru recuperare şi am lăsat epilepsia undeva în fundal, mai ales că nu ne chinuia decât moderat (sau poate mă obişnuisem eu cu ea?), acum mă văd brusc "deturnată".

Dar poate nu întâmplător. Tot scotocind pe net informaţii noi, am ajuns la concluzia că am neglijat fără motiv o pistă mai puţin cunoscută, şi anume regimul alimentar. Există o dietă, numită dieta ketogenă, care are rezultate asupra anumitor copii cu epilepsie rezistentă la tratament. Pentru că este destul de restrictivă şi presupune un efort din partea familiei şi a copilului, de câţiva ani se experimentează şi dieta Atkins modificată, care pare a fi mai lejeră.

Sunt decisă să încerc aşa ceva cu Maria, mai ales că nu am nimic de pierdut, iar efectele adverse ale unei astfel de diete nu întrec cu nimic efectele adverse ale medicamentelor pe care le ia de ani de zile. Am luat legătura cu câţiva medici din străinătate şi sper să găsim şi aici un nutriţionist bun, dispus să urce în barca noastră.