Cred că am mai scris pe undeva pe blog despre comportamentele cele mai enervante ale Mariei: zgâriatul şi mormăitul. Zgâriatul e pentru toţi (mai puţin tati), mormăitul e doar pentru mine. Cu dedicaţie specială, ce să mai! Ne-am gândit şi răzgândit de vreo 2 ani cum să rezolvăm problemele astea şi nu am ajuns la nici o concluzie eficientă. Nici ignorul, nici time-out-ul, nici atenţie din belşug în momentele bune, nici cearta, nici retragerea recompensei în momentul apariţiei comportamentului, nimic nu a mers. Am încercat şi să îi cerem noi să zgârie (în ideea că nu va mai fi aşa funny dacă nu mai e un gest interzis), am mai ciupit-o şi eu subtil alte dăţi. Degeaba.
Mai erau de încercat aversivele, pe care toată lumea le urăşte şi din cauza cărora ABA avea cândva faimă de tortură pentru copil (my God!). Dar ce-aş putea încerca care să fie şi eficient şi nici să nu aducă a bătaie? Ei bine, Diana (terapeuta Mariei) a avut o idee genială. Şi-a amintit cât o enervau bobârnacele cu care o trezea fratele ei din somn pe vremuri. Chiar, un bobârnac nu doare, dar pişcă şi e suficient de neplăcut ca să asociezi ieşirile tale cu o consecinţă negativă.
De câteva zile îi aplic Mariei câte un bobârnac peste nas ori de câte ori mă zgârie sau mormăie şi îi spun tăios: "Nu mormăim!" sau "Nu zgâriem!". Atât. Cred că o să renunţ şi la contactul vizual, pentru că e o mică provocare la război în care îi place să se angajeze. La început, Maria a rămas uimită, acum îi mai vine să râdă câteodată, dar depun aici mărturie că mormăie şi zgârie mult mai puţin!
Dacă o dezvăţ de grozăviile astea, îi ridic statuie Dianei. Sau bobârnacului?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Oricât de urâţi ar fi, aversivii sunt parte a învăţării. Până şi un "nu" la terapie sau privarea de la recompensă e un aversiv.
Ceea ce avea faimă proastă la Lovaas timpuriu erau "strong aversives" (palmele, ţipatul, şocurile electrice) - care şi aceia nu erau livraţi sub imperiul furiei, frustării, etc.
La mormăit mai este o soluţie: stimularea exprimării funcţionale. De ce mormăie? Doar să enerveze pe cineva, sau vrea să comunice?
Oricum, felicitări cu soluţia găsită (bobârnacele nu au cum să doară, chiar de-s neplăcute) şi succes în continuare.
Nu stiu de ce mormaie. Mormaie si cand vorbesc cu ea sau o iau in brate, si cand nu-i dau atentie. Si doar in prezenta mea! Cu nimeni altcineva nu face chestia asta. Cred ca ii place, e deja un reflex, la fel ca si zgariatul - desi zgarie la frustrare, are momente cand nu putem intelege de ce zgarie, de exemplu cand ii dam recompensa in mana sau cand se apropie suficient de cineva ca sa fie posibil contactul fizic. Si zgarie pana la sange, nu asa, usurel...probabil e o forma de satisfactie senzoriala.
In sfarsit, poate reusim ceva cu bobarnacul :)
eeeee.....Dianei, normal! :)
Ileana, nu mă pricep nici o secundă, dar și eu aș zice că mormăitul, mai ales dacă ți-e dedicat, poate avea ca scop o altfel de comunicare, până la urmă ești persoana în care are cea mai mare încredere. Îmi dau seama cât poate fi de frustrant, vă țin pumnii să ajungeți la pace. Și nu numai. :)
da, a fost candva o forma de comunicare, a derivat din mmmm-ul specific cand iei in brate pe cineva :) in clipa de fata insa nu mai are de-a face cu comunicarea, chiar are o placere maxima sa ma vada ca ma enervez. Iar daca nu reactionez la mormait, ma trage de par, ca sa fie sigura ca cedez :( credeti-ma ca nu e deloc placut, mai ales ca se intampla de cativa ani de zile de vreo 50 de ori pe zi...am ajuns sa tresar ori de cate ori pune mana pe mine...
cat despre zgariat, ufff, ar trebui sa fac o poza cu mainile terapeutelor. Toata lumea le intreaba daca au pisica acasa :((
Trimiteți un comentariu