Din vară, de când s-a născut Cosma, Maria nici nu i-a aruncat o privire. A învăţat destul de rapid să-i zică "bibi" (bebe), apoi "Coma" şi în cele din urmă "Cosma". Şi atât. Am stat pe capul ei în fiecare zi: Maria, uită-te la Cosma! Eram gata să-i recompensăm la maxim orice privire, cât de scurtă, azvârlită în direcţia lui. Ignorul a fost însă suveran din partea ei.
De o lună însă, Maria l-a descoperit brusc pe Cosma. Îl aude gângurind pe limba lui şi a devenit extrem de curioasă. Cum intră în casă, începe să-l caute: mai întâi în cărucior, pe urmă în pătuţ. Îl imită, bolboroseşte şi ea cu limba scoasă, îl mângâie demonstrativ (cum am promptat-o de nu ştiu când) şi spune "Of" (interjecţia ei de iubire...), "băiat mic".
Mai nou, îi aduce fel şi fel de ofrande: hârtiuţe, firimituri, frunze. I le pune pe toate în cap. Azi a fost foarte fericită că l-a "încununat" cu mărar furat de prin bucătărie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Ah, ce dragut:) Asta inseamna ca s-au desteptat in ea sentimentele de fetita? :)
Da, cred ca da...:)
Ai un nume foarte frumos! E dintr-o rugaciune catre Maica Domnului, nu?
Am vazut ca ai un blog in devenire. Poate reusesti sa-l pui la punct si sa ne povestesti mai multe despre copii.
Trimiteți un comentariu