Children are mysterious flowers.
Their names are riddles, their lives are gardens of forking paths.


vineri, 9 mai 2008

Louise

După experienţa norvegiană cu Heidi, am zis să mai facem o încercare, să nu scuipăm ca după pisica neagră. Am mai contactat o agenţie de supervizare şi am chemat încă un consultant la Maria. Voi fi rea, am jurat în barbă ca Baiazid, voi fi rea şi pretenţioasă şi nu mă las până nu taxez orice greşeală, cât de mică. Doar o fac pe banii mei.

Louise m-a dezarmat însă. Prin pricepere şi creativitate, prin simţul practic indispensabil unui terapeut de calitate, prin dorinţa de a ajuta. După plecarea ei, brusc m-am liniştit: Maria nu e un pachet de stereotipii imposibil de controlat, aşa cum am ajuns să cred, obosită să mă mai aştept la ceva bun şi incapabilă să mai văd tabloul de sus din pricina nodurilor în care m-am prins.
Maria poate învăţa multe şi poate fi disciplinată, dacă ştii cum şi dacă ai răbdarea şi consecevnţa de a o face.

Degeaba învaţă forme geometrice, culori, emoţii şi dimensiuni dacă nu e capabilă să interacţioneze cu fratele ei decât prin pumni în spate sau zgârieturi. Louise ne-a redirecţionat spre partea practică, extrem de funcţională a terapiei, spre firescul lucrurilor. Programe simple, dar îngrozitor de utile: cum să nu mai arunce mâncarea din farfurie, cum să nu mai apuce toate obiectele din jur şi să le tragă/arunce/mănânce, cum să aştepte...

Venit acasă mai devreme, fratele mai mare al Mariei s-a emoţionat auzind-o pe Louise vorbind în engleză. Şi-a scormonit mintea după ultimele lecţii de engleză de la grădiniţă şi a început să plaseze fraze scurte în pauzele din conversaţia noastră: "I am a mosquito", "I am an elephant"...

He, he, băiete, nici nu ştii ce te aşteaptă. O învăţăm pe Maria să joace cărţi cu tine şi să te provoace la Război. Snap!

2 comentarii:

diAna spunea...

Dincolo de super programele nou introduse in programul Mariei, Louise ne-a aratat ca Mariuca poate! Am simtit de atatea ori nevoia sa o inbratisez pe femeia asta blonduta si firava care a facut-o pe Mariuca sa spuna trei cuvinte la distanta de 1 secunda !Ea poate si asta si multe alte lucruri, doar ca ne-am temut noi sa speram la atat de mult. Dar lasa ca ne revansam noi, Mariuca! Gata, te punem la treaba! Maine o pun sa-mi
spuna "corocochilcanita" :)

diAna spunea...

spuna "corocochilcanita" :)Dincolo de super programele nou introduse in programul Mariei, Louise ne-a aratat ca Mariuca poate! Am simtit de atatea ori nevoia sa o inbratisez pe femeia asta blonduta si firava care a facut-o pe Mariuca sa spuna trei cuvinte la distanta de 1 secunda !Ea poate si asta si multe alte lucruri, doar ca ne-am temut noi sa speram la atat de mult. Dar lasa ca ne revansam noi, Mariuca! Gata, te punem la treaba! Maine o pun sa-mi spuna "corocochilcanita" :)