Simt nevoia să precizez un pic de ce m-am cam resemnat puţin în ceea ce o priveşte pe Maria.
Facem terapie serioasă de 4 ani de zile. Concluzia la care am ajuns este că o terapie intensivă care depăşeşte 2 ani începe să-şi uzeze participanţii. Inevitabil intri în anumite clişee şi pierzi perspectiva proaspătă asupra lucrurilor.
Aceeaşi uzură a cuprins-o şi pe Maria, la care ar trebui să aplic procedee-şoc ca s-o mai iau prin surprindere cu ceva. Orice seamănă a lecţie, comandă, orice cerinţă cât de mică asupra ei e întâmpinată cu refuz sau plictis. Şi sincer, aş prefera refuzul violent, dar mă înspăimântă plictisul, semn că nu mai are energia/cheful de a se înhăma la căruţa noastră.
Acum, să nu creadă cineva că de 4 ani facem lecţioare plicticoase la masă. Dimpotrivă, am fost mereu adepta terapiei mulate pe copil - nu a copilului mulat pe terapie. Nu am renunţat niciodată la ieşitul afară, la joacă, la variaţie de orice fel şi am urât orice seamănă a rutină. Să zicem că am făcut terapie light, după cum se duc discuţiile pe un forum de părinţi. Genul de terapie care nu are câştig, după părerea multora.
Opţiunea mea s-a datorat însă nu doar modului meu de a gândi, ci şi diagnosticului Mariei. Maria nu are autism, deci inevitabil a trebuit să adaptez totul. În plus, nu am intrat niciodată în lumea ABA crezând că o voi recupera total pe Maria. De aici au decurs un avantaj şi un dezavantaj. Avantaj: am fost ferită de frustrările multor părinţi care vor mai mult decât poate copilul. Dezavantaj: am fost mereu pândită de pericolul de a lălăi lucrurile, tocmai pentru că nu mă grăbea nimic şi nu aşteptam evoluţii miraculoase în timp record.
Da, nu mi se pare normal să susţii că dizabilitatea e un mod de viaţă egal celui tipic şi că e o violare a identităţii şi libertăţii copilului dacă încerci să-l tragi în lumea ta. Dar nici nu cred că poţi trage la infinit de el pe o fereastră prea strâmtă... Numai Dumnezeu ne poate lumina să găsim echilbrul între prea mult şi prea puţin, între prea sus şi prea jos.
2 comentarii:
Ileana, te inteleg foarte bine, cred ca tu stii asta!
Cred ca e bine sa "tragem" constant (in constanta asta intra si vacantele, evident)pentru ca tot mereu apar mici surprize si numai Dumnezeu stie unde putem ajunge!
Noi ne propunem targeturi mereu iar terapia lui Kiti nu reprezinta antrenamentul intensiv si sustinut cu eforturi maximale pentru cursa de la olimpiada urmatoare. Ceea ce nu inseamna ca nu am incercat si noi sa ii oferim cea mai eficienta terapie. Intram doar si noi in curand in al saselea an de terapie ABA!!!
Uneori nu e suficient sa faci opusul terapiei "light" ca sa treci linia de finish.
Liniste sufleteasca si bucurii va doresc, va imbratisez cu drag!
Terapia mulata pe copil da rezultatele cele mai vizibile si indelungate, chiar si atunci cand apare impresia ca se stagneaza, ca nu se mai face nimic.
E adevarat faptul ca suntem intr-un punct ,,critic'' in care se pare ca stagnam, dar care se datoreaza unui complex de imprejurari.
.......Dar: ,,Noi de aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana cand M nu va invata sa....coasa (Luceafarul deja a inceput sa il invete)''
Trimiteți un comentariu