...sau încercăm să îmbunătăţim relaţiile părinţi-copii :) (în limbaj politically correct).
Citesc de ceva vreme cartea "1-2-3 Magic. Effective Discipline for Children 2-12", pe care o căutam de multişor. O am într-o variantă xeroxată şi îmi prinde tare bine în clipele (rare) când am răgaz să o studiez.
Motivul? Sunt cam debusolată în relaţia cu băiatul meu mare, de 7 ani. E un copil extrem de deştept, sufletist şi tot ce vreţi, dar mult prea exuberant/turbulent/gălăgios/încăpăţânat etc pentru puterile mele. Orice cerinţă din partea mea este negociată de el la sânge, şi ori cedez eu (el niciodată! e un precupeţ înnăscut!), ori se lasă cu scandal şi nervi. Nu îl pot constrânge decât prin pedepse (cost-response, cum s-ar zice în terapia comportamentală), dar mi s-a acrit şi mie de strategia asta, mai ales că într-o zi a început să-mi spună cum se gândeşte el să-şi pedepsească plozii când i-o avea!!
Acum, să nu vă imaginaţi cine ştie ce abuzuri din partea mea :), singura pedeapsă care "merge" este să-i tai calculatorul ... Funcţionează aşa de bine, încât mă sperie...Adică mă sperie puterea pe care o are asupra lui ecranul. Deşi nu îl las mai mult de o jumătate de oră pe zi la calculator, este literalmente înnebunit şi negociază orice minut ("am fost la baie", "s-a blocat", "nu s-a încărcat", etc etc) ca să mai stea un pic în plus.
Ei, şi cum ziceam, caut să-mi schimb modul de abordare. Încerc din răsputeri să-l laud când face ceva bine (dar cum vede că îl laud, mă întreabă fremătând dacă pentru asta îl las o jumătate de oră în plus la calculator, şi iar intru în bucla din care nu se iese decât cu ceartă...).
Uff, e tare complicat să ai copii mari...Ştiu, i-ar trebui o curte, că bate toată ziua minge în casă, are foarte multă energie, nu e genul care să stea să coloreze/lipească, etc, dar nici nu ştiu ce să fac în situaţia dată, cu Maria aşa cum e şi cu Cosma printre picioarele mele.
Şi ca să închei, am terminat prima jumătate din carte, cea care se ocupă de managementul comportamentelor care vrem să înceteze ( de exemplu, urlete, tăvăleli, răspunsuri urâte, etc). Se merge pe ideea de numărat până la 3 (cu 15 secunde pauză între 1, 2 şi 3, ca să-i dai copilului timp să se oprească), apoi time-out - nu s-a potolit, îl duci frumos în camera lui şi îl laşi acolo câteva minute singur. Cheia este SĂ NU ŢIPI şi SĂ NU TE ENERVEZI, altfel totul se duce de râpă.
Mda, aici e aici, e greu să-ţi ţii nervii...
Şi mai e ceva: ce faci când e prea mare ca să-l duci în camera lui dacă el se împotriveşte?
14 comentarii:
vai, Ileana, cam asa creste piciul meu, Felix. este energetic cat 3 laolalta, incapatanat, istet sa prinda orice slabiciune...si n are decat 2 ani jumate. eu ma antrenez de pe acum si gasesc deocamdata solutia prin ignorarea comportamentului nedorit si focusarea pe cele dorite. se poate daca imi pastrez calmul iar acest lucru se poate ca e taare dragut.
aaa, si daca tot ai dat militaria jos din pod, bag o in debara ca nu cred ca asta i solutia :)))
Ileana
Îţi voi trimite esenţializarea noastră a cărţii "Reguli de Familie". Încă n-am isprăvit documentul, ţi-l trimit exact aşa cum este, sper să-ţi fie de folos.
Înţeleg perfect prin ce treci ...
Să ştii că metodele comportamentale funcţionează, dacă sunt aplicate consecvent.
Când voi termina "Reguli de Familie", voi publica documentul pe blogul meu.
IO bineinteles sunt contra:)
Dar poti incerca metoda cu zambetul pe buze, s-ar putea sa tina daca sunteti complici in numarat:)
Michele, ignorul merge la copilasi, dar nu la copiloi :) Exagerand un pic, poti ignora un adolescent care fumeaza? Sunt chestii care nu mai pot fi trecute cu vederea la un copil mare, care intelege si se poate controla.
Degetica, stiu ca tu esti contra, dar nu ma ajuti cu nimic :) ce imi propui in schimb? chestia cu zambetul e asa, o metafora :) stai sa se faca Gh mare si vezi tu :))
Ileana, eu o am pe Sofia cat zece ala mare al tau, crede-ma:))
daca ii numar pe ton de joaca functioneaza, adica mnoi ne prefacem amandoua ca daca numar e cuminte ,e o gl;umita intre noi, da tre sa am grija sa nu fie furioasa in momentul ala.
gandeste-te ca el nu e decat oglinda ta, desi il crezi mare, e de fapt mic:)
pai, daca nu e furioasa in momentul ala, inseamna ca nu aveti nici un conflict, deci nu se leaga de ce intreb eu :)
concret, ce faci cand e nervoasa si nu te asculta? sa nu-mi zici ca bagi capul in pamant si astepti sa-i treaca, ca atunci esti cam sub papucul ei :)
cred că la copiii mai mari merge discutatul. eu sunt pro pedepse din astea privative - chiar dacă se revoltă, important e că bagă la cap și că a făcut o greșeală, iar pt greșeli există consecințe.
cu timpul chiar că înțeleg, așa e, e f greu, poate că ar fi bine să-l ajuți să-și descopere (un alt) hobby, ceva un sport, să-și decanteze energiile și altfel?
Ileana, cand e f f frurioasa o intreb daca a avzut vreo printesa sa urle sau etcetc.
asta o opreste pt cateva secunde, timp in care eu bag textu cu joaca (de exemplu ea e catelusu lu sormea, si=i zic hai, tu bonito eu Sofia, si bonito era pozans...si....etcetcsi rezolvam)
daca sunt f f obosita sincer ma las sub papuc, ca imi conserv energia:D, dar paradoxal, asta o face sa aiba f multa incredere in mine si sa-si exprime orice stare proasta.Pentru mine e extrem de important sa se exprime.
am si eu o parere, desi tu stii ca am mai discutat pe tema asta. parerea mea e ca behaviorismul e o teorie de care sa te sprijini uneori, dar nu permanent. nu poti educa copilul behaviorist, pentru ca:
1. este dresaj si un copil este mai mult decat un animal. chiar daca "functioneaza", mi se pare lipsa de respect pentru creatia lui Dumnezeu si ingradire obtuza.
2. copilul, iarasi, nu e un mecanism pe care sa-l manuiesti ca pe robotul de bucatarie. sa apesi pe un buton si sa stea cuminte. comportamentul lui e un rezultat al unor factori multipli. de exemplu, stiti cu totii ca nervozitatea noastra ii nevrozeaza si pe copii. atunci, degeaba ii dai recompense si pedepse, asta functioneaza doar la suprafata, iar copilul ramane cu o neliniste interioara de care nu va scapa. Sunt mai degraba adepta "educatiei prin iubire". De multe ori, copilul are pur si simplu nevoie de noi, dar noi nu avem chef de el. si atunci apar aceste manifestari neplacute. solutia e sa ii oferim noi mai mult, sa il bagam in seama (nu neaparat sa-l laudam ca pe Grivei), sa il punem sa ne ajute, etc. Copilul care nu are sarcini de facut pe langa noi se simte inutil si fara valoare.
3. cea mai mare problema cu behaviorismul cred ca este faptul ca ii umfli exagerat orgoliul copilului, si cu asta am spus totul. de aici, din mandria lui, putem trage ulterior toate celelalte ponoase, atat psihologice, cat si duhovnicesti.
acuma, stiu ca la Maria ai folosit foarte mult teoria comportamentala si ca ai fost multumita. nu ma pronunt, pentru ca Maria e un caz special, ea trebuia sa invete multe chestiuni care poate nu le-ar fi asimilat altfel. Dar la Damian cred ca trebuie aplicata o alta metoda. si anume, da-i sa faca ceva, umple-i timpul cu activitati atat gospodaresti, cat si baietesti - jocuri de constructie complicate, de exemplu, de genul suruburi, masinute...
ps: vezi ca te-am lepsuit!
pt viaţalaţară: aşa, pe scurt, Damian refuză să facă orice îi dau. Pe bune! Nu se joacă singur niciodată.
Dacă nu îl las la calculator, joacă fotbal în casă. Sunt singurele chestii pe care le face din proprie iniţiativă. Orice altă propunere din partea mea e întâmpinată cu refuz sau o moacă plictisită.
În sfârşit, o să revin asupra subiectului.
P.S. ştiu că m-ai lepşuit, dar încă rumeg ideea :)
Adriana, ai mare dreptate... sa stii ca nu e rea deloc ideea de a coresponda cu baiatul tau. Dar cum? Pe email? :))) Ca scrisorelele ajung tarziu rau de la noi pana la voi...
Al meu face inot zilnic, dar in rest orice ii dau il plictiseste, nu e genul sa bibileasca nimic, nu are rabdare. Nici macar cu lego nu are rabdare sa se joace, desi i-am luat niste turnuri de aparare pe care ma pisase de nu stiu cand sa i le cumpar.
Ca sa inchei, fi-miu e un tip extrem de social (adica trebuie musai sa mai fie cineva cu care sa se joace, altfel se plictiseste) si extrem de puturos :) (istetimea merge mana in mana cu lenea de multe ori). Si il iubesc foarte tare asa cum e - deja ma simt vinovata ca l-am facut subiect de blog si arunc cu rosii in el :(((
Ileana, a ce ma bucur ca vrei! Cautam un baietel sa se mai antreneze si el:)) Si cred ar fi fost mai bine sa fie prin posta- au alt farmec, plus de asta al meu nu stie sa scrie la comp prea repede(de fapt, deloc) si s-ar enerva. Eu daca pun o scrisoare cu priority ajunge intr-o sapt, pare ok, nu?
Scuzati greseala- "carti de istorie cu poze..( ) care AU experiente practice" (daca poti sa indrepti tu, sau cum vrei)
Pe mine ma ajuta dilema ta, poate si pe alte mamici:)
Daca e pe aici vreun parinte care le stie pe toate si nu are probleme cu copii, sa ridice mana sus...
Îngerul a strigat!
Am terminat "Reguli de Familie". Puteţi ajunge la document vizitând blogul meu.
Lectură plăcută!
Trimiteți un comentariu