Discuţia despre educarea/disciplinarea copiilor s-a cam aprins, şi simt nevoia să separ un pic firele de discuţie. Cred că sunt câteva probleme care merită dezvoltate pe îndelete:
- motivele pentru care nu ascultă copiii (sau mă rog, cele mai importante, din punctul meu de vedere)
- metodele de disciplinare (aici ne înfigem în terapia comportamentală :)) - care sunt, cât de eficiente şi în ce condiţii.
Dacă în seara asta reuşesc să găsesc o jumătate de oră de linişte, promit să scriu despre motivele neascultării (în opinia mea, desigur). Dar acum Damian îmi dă târcoale pentru cele 30 de minute pe zi de screen time :), iar Maria îmi cară tot felul de cărţi în cap sau în poală şi mă roagă să-i citesc. E cazul să mă ridic de pe scaun şi să dau shut down, nu?
7 comentarii:
Fetita mea are 2 ani si deja incepe sa se afirme si sa spuna raspicat 'nu', cu gesturi ferme, sa ceara ciocolata si chiar 'la calculator', unde a vazut deja secvente din desene animate. Inainte sa se nasca mi-a recomandat o verisoara o carte care pt ea facuse minuni, Little Angels, bazata pe o emisiune unde niste psihologi erau chemati de urgenta de familii disperate de nabadaile copiilor scapati din frau. Si acesti psihilogi ii transformau pe copii in ingerasi, cu metode care, incredibil, dadeau rezultate, acolo unde parintii fusesera neputinciosi. Seria de emisiuni prezenta deci cazurile de imblanzire a dracusorilor. Abordarea este cea pe care ai descris-o, cu terapia comportamentala, uneori cu metode mai dure (daca tin bine minte). Dar pe mine asta nu ma nemultumeste - eu vreau empatie, vreau sa inteleaga copilul meu si sa accepte ca uite, a mancat deja doua ciocolatele si gata, s-a terminat cu dulciurile, sau, gata, am vazut cum Thumper vorbeste cu Bambi de trei ori, si cum danseaza piticiii cu Alba ca zapada de cinci ori, si cum ii canta Baloo lui Mowgli despre cat de usoara si frumoasa e viata in jungla de doua ori, e suficient. Sigur ca e utopic, si oricum la 2 ani neimpliniti pot sa ii distrag atentia destul de usor. Dar pentru mine empatia si vorbitul cu copilul, rabdator, mi se par esentiale. Mai vorbim insa peste vreo 5 ani!!!!!! Nu stiu ce se va alege din dorinta mea de empatia pana atunci.
vroiam sa spun 'nu ma multumeste' (in loc de 'nu ma nemultumeste'
sunt f curioasa:)
intre tim,p, o chestie ce nu trebuie uitata si pe care mi-o zice Sofia frecvent:
"tu nu esti sefa mea"
:)
Monica, ceea ce spui e foarte corect. Cauta cartile lui Francoise Dolto, ea abordeaza educatia copilului din aceasta perspectiva pe care tu ai intuit-o, dincolo de teoriile "savante" cu care suntem indoctrinati.
"Cand apare copilul" a fost reeditata de Editura Trei. Se gaseste si on-line de descarcat.
Cartea pomenita de Monica a fost tradusa si in romaneste, plus inca una din aceeasi serie despre adolescenti. ambele au aparut la Curtea Veche, in colectia Familia.
dar nu au nimic de a face cu Dolto! Sunt scrise din perspectiva pur comportamentalista, iar Dolto nu prea se pupa cu asta :)
pai Monica zice tocmai asta, ca nu e de acord cu teoria comportamentala! ia mai citeste o data :)
ups, ai dreptate, am recitit ce a scris Mona si acum am priceput.
si atunci intreb: cum faci sa accepte singura ca "gata"? ce te faci daca iti spune "nu vreau" de fiecare data?
eu o stiu pe fetita Monei :)) si garantez pentru docilitatea ei. deci nu se pune :)
Trimiteți un comentariu