Duios Tatiana trecea

Corina e cu Ica. Ica are o carie. Caria e mare.

Rică e cu Romică. Rică are o rană.

Ţicu şi Tanţa văd un ţânţar care înţeapă.

Horia hoinăreşte cu Haiduc când nu sunt la horă.

Zoica udă din zori zorelele şi zambilele.

Tatiana trece tocmai acum pe trotuar.

Nu e o glumă. Şi nici Lecţia lui Eugen Ionescu. Sunt fragmente din Abecedarul de clasa I.

Copiii le copiază în caiete. Caietele lor mari, care nu înţeapă. Stiloul scârţâie, pesemne s-a golit. Să-l umplem, mama, şi să mai citim despre Vasile, vărul lui Viorel, vecin de pagină cu Laura şi Lică. Lică are liliac, iar Rică are o rană. Ah, s-o astupăm cu zambilele Zoicăi, prietena lui Zizi, care zâmbeşte prin zarva din zăvoi.

Liber şi neînghiontit de nimeni, D. a scris azi o frumoasă propoziţie cu cuvântul "zor": Azor aleargă de zor în zori.

De ce m-am crispat? Pentru că nu era în Abecedar?

Nu-i nimic, este primul pas spre doctoratul total, care începe, nu-i aşa, cu percepţia aliteraţiei şi a felului în care sunetul e prins de aripi în zbor. Prin urmare, când te hotărăşti să articulezi, se recomandă, pe cât posibil, să ridici foarte sus gâtul şi bărbia, uite-aşa, şi să-ţi arunci gâtul spre fereastra cea mai apropiată, căci tocmai atunci s-ar putea să treacă cineva pe trotuar...

Ţuţu, motanul lui Ţicu. Sau poate Tatiana.