Nutriţionişti

După cum povesteam acum ceva timp, sunt în căutarea unui nutriţionist care să mă ajute cu dieta cetogenă. Am fost la Ligia Alexandrescu, o tipă drăguţă şi cu studii prin America, dar a fost sinceră şi mi-a spus că nu se ocupă decât de copii sănătoşi (obezitate, diabet), că nu se bagă pe dieta cetogenă.

La Cristi Mărgărit, recomandat de Degeţica, nu mă duc nici să mă tai :) Am găsit un blog al 'mnealui şi mi s-a făcut un pic jenă după ce am citit câteva replici de duh... Plus că tipul e antrenor de fitness, deci nu văd care are fi competenţa lui în materie de diete pentru epilepsie...

Am reţinut totuşi de la Ligia Alexandrescu ideea de a-l căuta pe Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Igienă (zice ea), care îmi poate pune la dispoziţie liste cu toate informaţiile nutriţionale ale alimentelor care mă interesează. Asta ar fi o chestie namipomenită, pentru că la noi nu e deloc neobişnuit să cumperi smântână "naturală" şi să aibă de fapt gelatină sau amidon, ceea ce poate da peste cap dieta care mă interesează şi poate declanşa crize noi.

Partea proastă este că Mencinicopschi nu pare a avea nici o legătură cu Institutul de Igienă (după cum reiese de pe site-ul lor) şi nu văd cum să dau de el... Are cineva vreo idee?

We are back

Maria e stabilă acum, deşi crize mici persistă şi într-un număr mai mare decât înainte de episodul furtunos din această lună. Totuşi, simt că am depăşit momentul nefast.

Pentru cât timp?

În ultimii 3 ani de zile, crizele ei s-au înrăutăţit. Curios, când era mică de tot, toată lumea mă încuraja spunându-mi că pe la 7 ani o să-i treacă... Nu numai că nu i-a trecut, dar situaţia s-a agravat. Am ajuns să mă feresc de "înţelepciunea" populară, de încurajările binevoitoare, dar naive, care nu te fac decât să închizi ochii la probleme majore în loc să te zbaţi să afli o soluţie. "O să-i treacă", "aşa sunt copiii" sunt fraze bune pentru o julitură la genunchi, nu pentru convulsii.

În ultima lună am suspendat de tot terapia. După ce ani de zile am fost implicată total în găsirea de resurse pentru recuperare şi am lăsat epilepsia undeva în fundal, mai ales că nu ne chinuia decât moderat (sau poate mă obişnuisem eu cu ea?), acum mă văd brusc "deturnată".

Dar poate nu întâmplător. Tot scotocind pe net informaţii noi, am ajuns la concluzia că am neglijat fără motiv o pistă mai puţin cunoscută, şi anume regimul alimentar. Există o dietă, numită dieta ketogenă, care are rezultate asupra anumitor copii cu epilepsie rezistentă la tratament. Pentru că este destul de restrictivă şi presupune un efort din partea familiei şi a copilului, de câţiva ani se experimentează şi dieta Atkins modificată, care pare a fi mai lejeră.

Sunt decisă să încerc aşa ceva cu Maria, mai ales că nu am nimic de pierdut, iar efectele adverse ale unei astfel de diete nu întrec cu nimic efectele adverse ale medicamentelor pe care le ia de ani de zile. Am luat legătura cu câţiva medici din străinătate şi sper să găsim şi aici un nutriţionist bun, dispus să urce în barca noastră.