Punct şi virgulă

Cred că am să pun punct şi virgulă la blog. Nu punct, că nu sunt sigură că vreau să-l închei, dar aşa, o pauză semnificativă.

Motivaţia pentru care am început să scriu aici s-a cam evaporat. Terapia Mariei a căzut undeva în fundal. Echipa de terapeuţi mi s-a dezintegrat, am rămas doar cu Diana cea inventivă. Timpul mi se scurge printre degete şi nu mai am energia şi nici priceperea de a coordona terapia. Am obosit, iar Maria se complică tot mai mult comportamental pe măsură ce creşte.

Un blog de familie, spre care derapasem în ultima vreme, mă plictiseşte să mai ţin, şi nici nu îmi place să vorbesc oricui de pe net despre noi.

Idei glorioase nu am.

Aşa că un punct şi o virgulă sunt un gest decent pentru momentul de faţă.

Cu bine :)

Gângănii

Bubiţe. Pe pielea Mariei au început să apară la un moment dat bubiţe măricele, roşii. La primele 4-5 n-am zis nimic. Deh, copiii fac tot felul de bubiţe şi nu ştii de ce. După 10-15 am început să suspectez o alergie. O fi laptele de vacă prea gras? Nu i-au plăcut ouăle? A mâncat altceva dubios (dar ce?, că aici n-ai acces decât la propriul frigider, care e controlat de mami :)). După 20 de bubiţe, maică-mea a descoperit că pijamaua Mariei avea numai pete mici de sânge pe dedesubt. Deci gângania era de vină! S-au scuturat paturi, lenjerii, s-a dat cu spray din ăla ucigător şi bubiţele au început să treacă. Uf, aici natura rulz..

Viespi. Duminică m-a înţepat o viespe. Am descoperit cu ocazia asta că am un soi de alergie, pentru că mi s-a umflat o parte din antebraţ şi nu s-a calmat decât cu un pic de Claritine. Azi o viespe l-a înţepat pe Damian de 2 ori. După ce că el e ipohondru şi moare de frică dacă vede o gânganie, asta i-a pus capac. Nu vrea să mai mişte mâna cu pricina, nu vrea să mai mănânce şi nici să iasă din casă.

Muca!! "Mu(s)ca, mami!" Ăsta e Cosma, care n-are frică de gângănii şi prinde cu mâna fel şi fel de orătănii şi mi le-aduce mie: muşte, bondari, fluturi de molie, păienjeni.

Gândăcelu' lu' mama. Chiar, de ce ne alintăm copiii cu nume de gângănii?!

Băieţii

Când mă reîntâlnesc cu D, îmi trebuie cam o zi-două să mă obişnuiesc să am adrenalina mereu zburlită.

Cântă şi râde foarte tare. Vorbeşte mult, şi când trebuie, şi când nu trebuie. E tovarăşul ideal pentru călătorii lungi şi plicticoase, dar inamicul numărul 1 când ai nevoie de puţin timp pentru tine sau de un răgaz de gândire.

Cosma intră şi el în trepidaţie când vine D, aşa că săptămâna asta au ţipat/cântat cot la cot. Am jurat în barbă să iau masa singură, înainte să le dau copiilor de mâncare, altfel îmi stă mâncarea în gât şi inima mai-mai să explodeze la fiecare împins de scaun, căzut, ţipat sau auzit "mama!!!" din 3 părţi deodată.

Aşa, şi acum câteva poze în care nu s-a mişcat nimeni :)

D are de citit 10 cărţi în vacanţă, şi cum aici nu are copii să se joace, n-are altceva de făcut decât să citească :)



Cosma se pune şi el repede la citit când îl vede pe frati-su :)



Sfârşitul unei fugăreli bune:



Mai aveam de gând să pun o poză cu D suit în căruciorul lui Cosma şi dând ordine "mai în faţă! acum în spate! hai, împinge! aşa, hi hi" etc, dar se încarcă greu pozele, şi oricum nu-s de stofă, că n-am meşteşug fotograficesc. Gata, asta a fost povestea din seara asta :)

Cu ce ne-am mai ocupat în ultima vreme

Am făcut gogoşi




Am făcut o ladă de nisip. Cosma are nisip şi-n gură, şi-n cap când iese de acolo. Maria nu găseşte încă poziţia cea mai comodă ca să se joace. DAcă intră în ladă şi stă în fund, ocupă mai tot spaţiul. Dacă stă lângă ladă, nu prea mai ajunge la nisip. Pe vine nu poate sta, nu are echilibru (deşi ar fi poziţia ideală).



Maria a udat florile...într-un mod foarte personal, începând cu capul ei :)



Pentru că Mariei a început să-i placă din nou să se joace cu mingea, dar nu ştie decât să o arunce în jos şi foarte aproape de ea, ne-am gândit să îi oferim o ţintă distractivă, doar-doar va încerca să plănuiască aruncatul. Am pus apă într-o piscină mică şi am lăsat-o să facă pleosc cu mingea. Ţintă suficient de maaare, recompensă garantată. Cam de la 2-3 paşi nimereşte ţinta, dacă mărim distanţa s-a terminat.



Am mai pictat/mânjit hârtii, dar Maria nu e împăcată dacă nu gustă un pic...



Cosma a împachetat tacticos frunzuliţe pentru cal (!).



Săptămâna asta au mai trecut peste noi o febră cu roşu în gât (Cosma) şi un rău de la stomac (Maria). Am mai rămas cu ceva sechele după căldura de săptămâna trecută- Maria e arsă rău pe picioare, dar o dăm cu tone de cremă şi sper să se refacă în câteva zile. A venit şi D la noi, aşa că tămbălăul e în toi :)) Promit poze şi cu el, dacă-l prind la pozat :)

Picturi şi lipituri

Azi am profitat de somnul de prânz al Mariei şi am stat cu Cosma la măsuţă să lipim şi să pictăm. Ne-am scos tuburile cu vopsea de care vorbeam aici:



Planul a fost aşa: eu să desenez o formă simplă pe hârtie, Cosma să dea cu vopsea cum ştie, eu să decupez forma şi el s-o lipeasca pe o foaie colorată. Ei, nu a fost chiar aşa până la urmă...

I-a plăcut la nebunie să mânuiască tuburile cu vopsea (cum ziceam, au un bureţel în capăt şi trebuie doar să strângi un pic şi iese culoarea). Doar că la un moment dat a început să strângă prea tare de tub şi să iasă prea multă culoare. În cele din urmă, a fost mai fascinat să dea cu tubul pe mâini decât pe foaie.

Cu lipitul iar ne-am războit un pic. Am lipici lichid (un tub cu tifon în capăt), şi am avut aceeaşi problemă a strânsului de tub. Aşa că am renunţat să-i mai explic şi m-am ocupat eu de lipit (plus decupat).

Iată totuşi ce a ieşit:

Un măr


Luna şi o stea (luna este fascinaţia lui dintotdeauna)


O casă - expresivitatea e involuntară, culoarea maro s-a scurs în exces din tub :)


Şi o mică grădină:


Mâine încercăm să lipim cu elemente din natură. Să vedem dacă iese ceva!

Zi cu oaie

Azi am avut un eveniment mai neobişnuit. Am întâlnit o oaie.

O mieluşea, de fapt, care a fost până acum partenerul celei mai lungi conversaţii purtate de Maria. A venit la gard în timp ce coboram pe drum şi a început să behăie prietenoasă (sau flămândă?). Ne-am dus la ea, Cosma tremura de bucurie, i-a îndesat pe botic iarbă şi cireşe şi a vorbit cu ea pe limba copiilor. (Limba copiilor are o prozodie perfect normală, românească get-beget, dar fraza sună cam aşa: fherfhşş oaia jhxdkldhu, mama!).

Maria a fost atât de fericită, încât nu ştia ce giumbuşluc să mai facă şi ce cuvinte să-i mai spună oiţei ăsteia reale, nu laminate, cum o vedea ea mereu. Eu am plecat cu Cosma de acolo, dar Diana, care a rămas cu Maria, mi-a povestit cum a început să-i spună oiţei poezii! Poeziile ei vechi şi de demult, cu cinci maimuţele care sar în pat sau cu Olea care şi-a pierdut inelul. Sigur, nu vers cu vers, dar frânturile pe care le poate pronunţa şi cu care facem mereu exerciţii de intraverbali cu fill-ins (pentru cunoscători, sâc :)).

M-am bucurat s-o văd aşa în vervă pe Maria. E drept că ei nu-i pasă dacă vorbeşte cu o oaie sau un copil. Dar ce, Micului Prinţ îi păsa?

Unde am fugit de-acasă

De o săptămână ne-am retras la munte, unde vom sta până pe la toamnă. Trecerea de la trepidaţia de acasă la lenea de aici mă amorţeşte de fiecare dată. E greu să te (re)obişnuieşti să stai cu tine însuţi, fără zgomotul de fond al treburilor, cumpărăturilor, autobuzelor, vecinilor...

Copiii se scaldă în soare cât e ziulica de lungă. Iarba din curte nu e cosită, aşa că a crescut până la genunchi şi e plină de greieri, care cântă de dimineaţă până seara. Stăm întinşi la soare şi nu auzim decât vreo muscă bâzâind în treacăt prin valul de cri-cri.

Cosma a mâncat de toate: pietre, pământ din muşuroaiele de cârtiţă, lemne arse dintr-un foc stins, frunze, flori. N-a încercat încă bălegar şi PET-uri.

Internetul nostru e un desert cam rar (cel puţin deocamdată), aşa că nu ştiu cât de curând voi mai scrie. Îl aşteptăm pe tati să ne aducă tehnologie avansată :)

Dintr-o coasta de azur

Suskind nu a batut campii. Parfumul te ameteste si iti curge ca o bautura calda in oase. Portocali, leandru, aloe vera, trandafir, dafin. La poarta vad doua lamai in coama verde care acopera gardul. Pe marea incredibil de albastra plutesc barcute cochete, discret colorate, asa cum le desenase van Gogh (desi habar nu am daca a trecut si el pe aici).

Sunt de cateva zile in Cap d'Antibes (undeva in jurul Cannesului) si nu ma mai satur de frumusete. Am vrut sa fac poze, dar nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa sfarsesc. Mai bine imi vad de treaba si nu mai inghesui nimic in diafragme. Aici sunt de toate, si stiute, si nestiute. De la cersetori romani la pate de gasca cu gem de smochine.

La biserica ruseasca, din palariile elegante si masinile scumpe inteleg ca prin Cannes haladuiesc urmasii vreunei aristocratii rusesti surghiunite pe vremea Revolutiei. Rusoaicele sunt subtiri si frumoase, fac parte acum dintr-o caligrafie frantuzeasca dichisita, dar glasurile lor tin strana si canta "Hristos a inviat" ca in Mama Rusie.

Vile de piatra sau caramida, cu olane mediteraneene si obloane colorate, ingropate intre palmieri si iasomie. Oftica noastra anti-urbana explodeaza aici ca un mare nonsens. Este primul oras din care n-as fugi nicaieri si pe care nu l-as da pe zece sate de la periferia Bucurestiului.

Ehei, nimeni nu l-a facut prizonier pe Domnul in curtea lui. Cine se uita un pic peste gard stie.

Evadarea e viaţa mea

Pare firesc să trăieşti în oraş şi să îţi doreşti să fii mereu în altă parte. Marea majoritate pare să considere asta un concept valabil doar în timpul executării programului de concediu.

Schizofrenia în care suntem încurajaţi să ne complacem e mediul perfect pentru dezvoltarea microbului monotoniei. Rupem lanţul doar în week-end, la team-building sau în concedii. Şi atunci cu grijă, că duşmanul de la resurse umane pândeşte tot timpul.

Citeşte mai departe tot articolul.

via Răzvan Exarhu

La munte

Suntem plecaţi de la începutul lunii la munte. Am fugit de soarele prăfos din Bucureşti, de pielea lipicioasă care nu ne lăsa să dormim şi de hăituiala bloc-parc, obligatorie când e vară şi te sufoci între betoane.

Internetul merge greu aici, şi dacă regret ceva, ăsta ar fi singurul neajuns al fugii noastre. În rest, nu m-aş mai da dusă de aici, mă simt într-o altă copilărie, mai aerisită şi mai blândă...Am început chiar să recitesc "Amintiri din copilărie" (Creangă, ha ha!), de altfel singura carte rătăcită pe aici prin casă, în afară de cele ale copiilor. Hmmm, dusă e copilăria aia cu lanuri de porumb si urcat prin copaci...

Maria a simţit vacanţa şi a refuzat cu încăpăţânare să răspundă la orice întrebare care aducea cât de puţin a lecţie. Primele 2 săptămâni am lăsat-o să se relaxeze (nu că lecţiile ar fi stresante...dar cred că avea şi ea chef să mai schimbăm subiectul de conversaţie ...).

Partea proastă a fost că maică-mea i-a dat frâu liber la jucăriile muzicale, care o aruncă într-o stare vecină cu narcoza. Le ţine la ureche şi umblă cu ele prin casă de colo-colo, fără direcţie şi scop. E azvârlită în altă lume şi i se schimbă şi chipul, face mai multe grimase şi ochii par rătăciţi. Jucăriile muzicale sunt autostimulările ei favorite,pe care le îngădui când chiar nu mă pot ocupa de ea (îl culc pe Cosma, gătesc, avem musafiri etc), dar care trebuie retrase rapid, că altfel o acaparează.

Acum a început să-şi revină. Diana i le-a ascuns pe toate şi i le-a dat doar ca recompensă. Silvia nu i le-a mai dat deloc. În schimb, au pus-o să verbalizeze la maxim. Azi a învăţat să spună "Lasă-mă!" He he, o adevărată armă, dar mă bucur s-o aud spunând aşa decât zgâriind sau muşcând.

Săptămâna viitoare avem iar workshop cu Louise, aştept cu nerăbdare. O să am ce povesti pe urmă.Până atunci, răbdare şi tutun!:)