Post cu bucurie

M-am gândit ca până la Crăciun să postez pe blog un mic traseu al bucuriei duhovniceşti: imnuri, cântări şi colinde din toate colţurile lumii unde e slăvit Hristos.

Astăzi le deschid drum părinţilor de la Simonopetra şi unei cântări dragi mie încă din studenţie:

Cum să mănânci o portocală...

...atunci când nu-ţi plac portocalele. Cu telefonul mobil!

Aşa a făcut-o Diana pe Maria să mânânce portocală. Fără promisiuni şi condiţionări cu ou, alimentul nostru-minune. A scos telefonul mobil şi a filmat o portocală cap-coadă: cum o cureţi de coajă, cum o miroşi aşteptând bucăţelele sclipitoare, cum se scurge zeama pe bărbie când o mănânci.

La sfârşitul filmuleţului, Maria a băgat în gură trei bucăţele pe nerăsuflate.

Deci mobilul poate fi folosit şi la altceva decât făcut floricele de porumb :))) (pentru cunoscători...)

Ce este apraxia

Apraxia este "buba" care ne doare cel mai tare, poate, dintre toate bubele cu care ne-am născut...Pe-aici, prin Ro, nici un doctor n-a zis nimic de buba asta, habar n-am dacă au habar, dar am descoperit-o treptat când Maria avea deja 3 ani şi cnd am mers pe o pistă şoptită de un neurolog din Austria.

Ce este apraxia?

Se mai numeşte şi dispraxie, şi poate fi dobândită sau înnăscută. Poate fi verbală sau motorie sau amândouă la un loc. Un site bun pentru oricine vrea să afle câte ceva despre apraxie este Apraxia kids.

Ideea de bază de la care se pleacă este cea de "praxis", adică planificare motorie. Cu toţii ne planificăm automat toate mişcările pe care le facem: fie că mutăm un scaun dintr-un loc în altul sau ne dăm jos din pat, creierul nostru planifică instantaneu toată suita de mişcări necesare. Ca să ne dăm jos din pat, trebuie :

-să ne ridicăm din poziţia culcat (ceea ce înseamnă să te sprijini în coate, să ridici gâtul, să muţi picioarele, să te ridici în fund)

-să te sprijini cu tălpile de podea

-să te împingi în palme şi în tălpi şi să îţi faci vânt în sus

Cam asta e schema motorie, la o privire rapidă. Foarte complicat, nu? Dar nimeni dintre noi nu se gândeşte la toată coregrafia asta, evident, creierul nostru îşi face treaba în tăcere, iar noi ne mişcăm firesc şi cu graţie, normal.

Ei bine, apraxia înseamnă dificultatea de planificare motorie. Adică greutatea de a pune la punct automat tot scenariul ăsta. Şi viaţa devine extrem de complicată în cazul ăsta...

Un copil cu apraxie trebuie învăţat un schemă motorie şi pus să o repete până îi devine cât de cât automată. Dar va avea întotdeauna ceva nefiresc în mişcări, o stângăcie caracteristică.

Aşa e Maria. Un Pinocchio viu, care se împiedică de un papuc lăsta în drum pentru că nu apucă să planifice cum să-l ocolească. Sau care nu poate scoate o minge de sub masă pentru că scenariul se complică enorm când obiectul e în mişcare şi ea trebuie să se adapteze instantaneu unei traiectorii schimbătoare.

Stând pe bară

Trecem printr-o perioadă mai pustie, ca să zic aşa...Eu, cel puţin. Am intrat în al patrulea an de ABA şi simt nevoia unei schimbări majore de format. Caut, mă gândesc, meditez...M-am plictisit de lecţiile astea făcute în cameră, de tokeni şi de recompense. S-a plictisit şi Maria. Simţim cu toate nevoia de altceva.

Întrebarea este CE?

Deocamdată am suspendat o parte din programele care băteau pasul pe loc.

Sight reading (citirea fotografică) nu a mers, deşi începuse cu avânt. Nu cred că Maria este încă motivată să citească. Este încă în faza auditivă a limbajului - îi place să ne asculte pe noi vorbind/cântînd/citind; dacă e lăsată singură, nu mai are haz pentru ea nici o carte. Plus că preferă textele vechi, pe care le ştie pe dinafaraă, în detrimentul celor noi.

Imitaţia materială - un program gândit să preceadă Block Imitation - adică să o înveţe pe Maria să imite o secvenţă de construcţie. Pentru că stă prost cu motricitatea, Louise a sugerat să folosim nu Lego, ci imagini laminate pe care Maria să le lipească pe fetru în ordinea arătată de noi. Nu a mers nici aşa, nu o interesează deloc şi nu pricepe cum putem delimita noi mental un spaţiu, pe care ea îl vede ca un continuum. Pentru Maria nu există sus-jos, stânga-dreapta pe o bucată de fetru, deci fie că eu pun o raţă apoi o vacă, fie o vacă apoi o raţă pe fetru, pentru ea e acelaşi lucru.

No grabbing - Louise gândise un program prin care să o recompensăm pe Maria când nu pune mâna pe obiecte. (Are obiceiul de a apuca şi trage farfurii/căni, etc). Ideea n-a mers, pentru că sunt situaţii în care poate pune mâna pe obiecte şi situaţii în care nu poate. Nu aveam cum s-o învăţăm că de principiu nu trebuie să atingă anumite obiecte! Ca atare, am "spart" programul în doua: unul de manevrat căni/farfurii (ca să îi dăm o soluţie pozitivă la problemă) şi unul de învăţat comanda "Nu pune mâna!" (pentru situaţiile în care nu are voie să atingă ceva).

Ar trebui să-i scriu lui Louise, dar e un pic penibil să-mi anunţ consultantul de schimbările pe care le-am făcut în program...M-am obişnuit să lucrez pe cont propriu, eu şi fetele Mariei. O fi bine? O fi rău?

imaginea: Jos de Mey

O glumă proastă...

...sper.

Adică nimeni nu cred că se distrează la faze ca cea pe care am găsit-o aici de fecior de bani gata, care vrea să-i dea peste bot lu' tac-su şi s-arate ce bine îi pare c-o să-l mănânce viermii şi-o să-i putrezească tricoul cu Che Guevara.

Ştiu, n-are legătură nici cu Maria, nici cu ABA, dar sunt încă siderată de nonşalanţa cu care se bagă bani în campanii de o imbecilitate dureroasă.

Dar de un autobuz ABA ce ziceţi? "You probably have no money to pay for your child's therapy. So stop worrying and have another child."

Cam aşa se bucură şi tinerii noştri umanişti de lipsa lui Dumnezeu. Ca nişte copii spălaţi la creier.

Top 5 poezii

Topul a început în postarea anterioară, desigur :)

Aşadar deci prin urmare, după Cinci maimuţele, în topul nostru de poezii pe care le spunem de 100 de ori pe zi mai intră:

-Nina - o poezie simplă, care poate fi desenată: Nina nu ştie să scrie,/Dar să deseneze ştie./Din creioane l-a luat/Pe cel verde colorat/Şi-a făcut o roată mică,/Capul unui om adică./Lângă el, cu alt creion,/Desenează un balon./Trage două liniuţe,/Vrând să spună că-s mânuţe,/Şi-ncă două linioare,/Vrând să spună că-s picioare.

Ei, de la Nina a învăţat Maria să-mi spună: "Cosma e mic, nu ştie..." Şi declar sincer că nu ştiu nici eu cum fraza s-a extins şi a ajuns "Comsa e mic, nu ştie citi" :)

- Itsy Bitsy - şi pe Itsy l-am tradus şi l-am adaptat rapid :) Isprava aparţine fetelor care lucrau cu Maria anul trecut prin primăvară. Le-am rugat să facă fiecare o adaptare personală a versurilor englezeşti, rămânând ca eu să o aleg pe cea mai reuşită. Le-am descărcat de pe net şi ilustraţii la poezie, iar ele au avut sarcină să le coloreze cît mai ingenios - care cum se pricepe mai bine, eu din nou juriul final. Ce a ieşit? Uite asta:

Itsy Bitsy mititel,/Se urca pe burlănel,/Şi când ploaia a-nceput/Itsy Bitsy a căzut./Soarele repede-a dat,/Itsy Bitsy s-a uscat,/Itsy Bitsy fericit/Pe burlan iar s-a suit.

Am lipit fiecare ilustraţie de vers pe carton roşu, am laminat totul şi am prins într-un caiet cu arc. Prima pagină din poezie arată aşa:

- Cine va găsi inelul? - o poezie lungă, dintr-o carte de poezii ruseşti rămasă din copilăria mea: Cartea cu multe culori, de S. Marşak (habar n-am cine e Marşak, dar am realizat târziu că unul dintre traducători e Gellu Naum, so...enjoy!). Poezia începe aşa: "Avea Olea-n degeţel/ O minune de inel./Olea, Olea, ce făcuşi/Ineluşul de-l pierduşi?" Olea noastră cotrobăie prin toată curtea şi se conversează cu toate orătaniile, până îşi găseşte inelul. Fain. Educativ :)

-Scatiii veseli - face parte tot din cartea de mai sus şi este o poezie incredibil de luuuungă. Nu ştiu ce pricepe Maria din ea, dar acum îmi cere să-i spun "(s)catii" :) Iar eu, care prin clasa a opta am ajuns şi pe la Cîntarea României ca recitatoare de poezii, mă execut cu o intonaţie de invidiat :)))

Five Little Monkeys

Una din poeziile preferate ale Mariei este Five Little Monkeys. O poezie englezească, dar de mare impact prin povestea haioasă şi cuvintele relativ simple.

Aşa că i-am făcut rapid un text în română:

Cinci maimuţele tot săreau în pat,
Una a căzut şi capul şi-a spart,
Mama pe doctor îndată l-a chemat,
Nici o maimuţică să nu mai sară-n-pat.

Şi tot aşa, până nu mai rămâne nici o maimuţică :) Uneori mai adaptăm versurile. De exemplu, pentru că a învăţat să zică "imediat", am înlocuit "îndată" cu "imediat" (deşi am pierdut ritmul versului, dar n-are-a face) :)

Am transformat povestea şi într-o variantă vizuală cu fetru (felt board story):

I-am găsit şi varianta muzicală:

Succesul a fost nemaipomenit. Cel mai repede a învăţat versul "Una a căzut şi capul şi-a spart". Cuvinte pe care, din păcate, are ocazia cam des să mi le zică în situaţii naturale... când a căzut ultima oară şi şi-a spart capul, de exemplu... O generalizare pe cinste, nu-i aşa?