Hristos a înviat!

Chipul cel nefăcut de mână omenească al lui Hristos

Icoană rusească, Şcoala de la Novgorod, sec. XII

Caut geniu

Terapia noastră a fost aproape complet sistată de vreo 4 luni din pricina spitalizărilor dese şi a incapacităţii Mariei de a lucra. Standardele mele au coborât foarte mult: nu îmi doresc decât să aibă cât mai puţine crize... în rest, pace şi voie bună.

Acum, că a trecut o lună în care a fost stabilă şi trag nădejde că este începutul unei perioade mai faste, am reînceput să mă gândesc la terapie.

Ce (mai) vreau de la Maria?

Concluzia la care am ajuns este că partea cognitivă este ultima care mă interesează în momentul de faţă. Prioritare sunt limbajul, autoservirea şi motricitatea. Ştiu, nu poţi despărţi zonele de dezvoltare, ele se întrepătrund, şi cu siguranţă nu renunţăm la programele care merg pe cognitiv, dar acestea trei de mai sus sunt cele pe care face progrese mari (limbajul) sau pe care are restanţe majore (motricitatea şi autoservirea, legate una de alta). Tot ele o împiedică cel mai mult în relaţia cu alţi copii şi în viaţa de zi cu zi.

Nu am găsit însă nici până în ziua de azi un kinetoterapeut care să fie pasionat de ce face şi care să mi-o modeleze pe Maria cu sârguinţa şi inventivitatea cu care o fac fetele care lucrează ABA cu ea. Ba da, mint, am cunoscut pe cineva de acest fel, dar a emigrat în Canada... În rest, toţi kinetoterapeuţii care au lucrat cu Maria au fost genul care bifează şedinţa şi fac luni de zile aceleaşi exerciţii învăţate de ei în facultate sau, în cazul cel mai bun, exerciţii aflate din cărţi, dar necorelate şi neintegrate într-o viziune.

Vreau un kinetoterapeut genial, pe care să nu-l înghesui eu cu întrebări, ci să mă înghesuie el cu soluţii, care să viseze noaptea exerciţii noi şi care să vrea să modeleze fetiţa mea din lemn într-o fetiţă mai flexibilă şi mai sigură pe mâinile şi picioarele ei. Vreau un kinetoterapeut care să-şi propună câteva obiective clare şi pe care să muncească să le atingă într-un mod cât mai creativ şi perseverent.

Există? Ne vom întâlni în această viaţă?

Lumea văzută cu creionul

Dan Perjovschi, fragmente din What happened to us (2007).

Un meci ieşit din comun

Aseară. Vin târziu de afară cu căruciorul. Când mă aude că am intrat, D. vine în fugă şi-mi spune: "Mama, e revoluţie, se uneşte Moldova cu noi!"

Eu, buimacă rău, nu înţelegeam ce tot zice, nu am timp să dau drumul la televizor. În sfârşit, stau şi eu cu soţu' la ştiri şi pricep. D. freamătă şi tropăie până seara la culcare pe tema asta.

Azi dimineaţă, la 7, după ce îl scol să plecăm la şcoală, D. mă întreabă din nou precipitat:

"Cine a câştigat aseară la revoluţie?"

Pe cine am apărat?

Astăzi D. a făcut o remarcă tulburătoare, care m-a pus pe gânduri.

Săptămâna trecută a avut un mic conflict la ora de înot. S-a luptat cu alt copil pe mingea de polo şi l-a zgâriat pe acela. Din greşeală, dar şi pentru că din fire e mai smucit şi nu e întotdeauna atent cu cei din jur să nu-i bruscheze.

Copilul respectiv s-a plâns la mama lui, iar mama lui s-a inflamat. Ajunşi în vestiar după ora de înot, mama băiatului s-a răţoit la D., deşi eram şi eu de faţă, ceea ce m-a înfuriat. L-am rugat pe D. să-şi ceară scuze, mi-am cerut şi eu, dar doamna a continuat peroraţia. I-am spus că dacă vrea să se certe cu cineva, să se certe cu mine, pentru că eu l-am educat, deci eu sunt vinovată de purtarea lui, şi să nu mai ţipe la el.

În sfârşit, nu mai intru în detalii. Pe D. l-a speriat discuţia, până acum nu a fost obiectul vreunui conflict şi nu m-a văzut certându-mă cu cineva străin.

Ei, şi azi vine şi îmi zice: "Atunci când te-ai certat cu mama lui A, tu nu m-ai apărat pe mine, te-ai apărat pe tine. De ce?"

Chiar. Chiar! M-am simţit atinsă în mândria mea de mamă conştiincioasă, care-şi creşte bine copiii. M-am apărat pe mine, nu pe el şi gestul care îi scăpase. M-am îndreptăţit.

Nu era mai cinsitit să mă fac părtaşă gestului acela nechibzuit şi să mi-l asum, odată cu D.?

Reflexe

De când am copii şi, mai nou, de când face Maria terapie (4 ani deja), am dobândit reflexe de pedagog. Nu chiar Marius Chicoş Rostogan, dar undeva pe-aproape :)

Nu pot trece pe lângă o maşină, animal, copac, floare, etc fără să zic singură, cu voce tare sau doar în minte:

Uite maşina!

A trecut tramvaiul!

Uite pomul!

Căţelul latră.

Nu pot vedea că pune copilul mâna pe ceva fără să sar cu gura:

E cană. E goală/udă/mare/mică.

Da, este o furculiţă, cu furculiţa mâncăm.

Ghiozdanul. Îi trebuie lui D. la şcoală.

Creionul. E galben.

Etichetez emoţiile:

Eşti supărat că ai căzut.

Ce vesel eşti!

Eşti tristă că nu mergem la munte?

Mami e supărată că i-ai dat o palmă.

D. e nervos că nu-şi găseşte creioanele.

Ştiu, şi fetele care lucrează cu Maria păţesc acelaşi lucru :) Defect profesional, e clar, dar cât de mult mă ajută cu Cosma! Lumea lui e mult mai coerentă datorită descrierilor mele scurte şi concise, iar obişnuinţa de a "prompta" (a-l ghida fizic) după ce i-am cerut o dată sau de două ori să facă un lucru m-a scutit (deocamdată) de cicăleli şi instrucţiuni repetate până la plictiseală.

A, şi mai am un reflex, "Nu"-ul neutru din ABA: interdicţia spusă calm şi neutru, fără să mă ambalez şi fără să privesc în ochi, ca să nu dau şansa unei negocieri :) (valabil doar pentru Cosma, se-nţelege, cu D. bătălia e pierdută de mult, iar Maria a început şi ea să se sclifosească şi să-mi zică "Nu vreau!". Ah, dar cât iubesc asertivitatea ei, chiar şi aşa, incipientă.)

Să trec la reflexe şi cântecelele cu broscuţe şi şoricei cu care mă trezesc dimineaţa în cap? :))

Prin fereastra temniţei

Deoarece în ultima vreme nu am mai găsit timp suficient pentru blog, mă străduiesc ca măcar în weekend să am aici un musafir :)

Astăzi vă invit pe toţi să faceţi cunoştinţă cu Sfântul Nicolae al Serbiei.

Miercuri, 8 Aprilie 2009, la ora 18, Editura Predania organizează la Bucureşti, împreună cu Seniorii Ligii Studenţilor, lansarea cărţii "Prin fereastra temniţei" a Sfântului Nicolae Velimirovici şi vizionarea filmului documentar "Sfântul Nicolae al Serbiei."Vor vorbi Părintele Constantin Lazăr, Gheorghe Fedorovici, publicist, şi Elena Dulgheru, critic de film.Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Facultăţii de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, Bucureşti.

Un scurt fragment din documentarul despre acest sfânt puţin cunoscut, dar cu o apariţie explozivă - aşa cum este întotdeauna sfinţenia: aici.